 |
Conţin saponozide, alcooli triterpenici, steroli, flavonozide, carotenoide, compuşi poliinici, cumarine, derivaţi fenol–carboxilici (acid clorogenic, cafeic, vanilic, siringic, o–cumaric), taninuri, substanţe amare, urme de ulei volatil (sescviterpene oxigenate), rezine, esteri ai colesterolului cu acizi graşi, poliholozide omogene, vitamina C, substanţe proteice, săruri minerale (Mn).
|
Gălbenelele au o marcată acţiune antiinflamatoare, dar şi antispastică (este cunoscut efectul antispastic al culorii portocalii – culoarea florilor de gălbenele); agenţii agresori pot să fie dotaţi cu un corp fizic (agenţi infecţioşi, determinând: infecţii virale, infecţii bacteriene, infecţii fungice) sau nu (energii eterice – generează tumori; energii astrale joase – declanşează emoţii inferioare); gălbenelele reprezintă unul dintre cele mai eficiente remedii pentru orice fel de leziuni care afectează integritatea pielii sau a mucoaselor; date fiind acţiunile antiinflamatoare (datorată saponozidelor), trofică, protectoare, cicatrizantă (saponozide, carotenoide, flavone), sunt utilizate în inflamaţii / ulceraţii cutanate, digestive, genitale; acţiunea antispastică este valorificată în tulburările funcţionale digestive (inclusiv biliare) şi genitale.
Au o recunoscută acţiune imunostimulatoare (prin poliholozide), antiinfecţioasă (antibacteriană, antifungică, antivirală, antitricomonazică) şi antitumorală.
Sunt utile în afecţiunile digestive: stomatite, faringite, gastrite, duodenite, enterocolite; ulcer gastric, ulcer duodenal; inclusiv hemoroizi.
Ca antiinflamatoare, antipruriginoase, antiinfecţioase, depurative şi sudorifice, sunt utile în afecţiunile cutanate: plăgi, degerături, arsuri, înţepături de insecte, eritem, eczeme, fisuri, fistule, acnee, ulcer varicos.
Au efect coleretic şi colagog (prin esterii cafeil–chinici), utile în afecţiunile biliare: diskinezie biliară, colecistite (intervine şi efectul antispastic); au efect hipolipemiant (prin saponozide).
Au acţiune emenagogă şi estrogenică (prin steroli); sunt utile în dismenoree (se adaugă acţiunea antispastică), fiind de ales pentru persoanele iritabile (inflamabile), agitate, neliniştite, slăbite, eventual friguroase; de aici, recomandarea pentru dureri menstruale la femeile anemice sau depresive; este folosită şi în vulvovaginite, leucoree, tricomonază (intervine şi un efect specific antitricomonazic); au efect spermicid (prin saponozide).
 |
Conţine amidon, ulei volatil, rezine, mucilagii. Uleiul volatil conţine hidrocarburi sescviterpenice şi monoterpenice, cineol, aldehide, o dialdehidă, alcooli monoterpenici şi sescviterpenici, zingiberonă, gingeroli (care–i imprimă gustul caracteristic), gingerone, gingerenone.
|
Este indicat în reumatism; gingerolii inhibă activitatea prostaglandin–sintetazei, având acţiune antiinflamatoare şi antiagregantă plachetară.
Ca antiemetic poate înlătura greaţa din sarcină, din afecţiunile gastrice sau din stările postoperatorii; ca stomahic, stimulează digestia, fiind indicat în anorexie, digestie deficitară, ulcer, colopatii.
Este antibacterian şi antifungic.
Ca expectorant este utilizat în bronşită; mai este recomandat pacienţilor cu tuberculoză secundară.
Este util în răceli, mai ales în asociere cu busuiocul.
Este colagog şi hepatoprotector.
Ca antiemetic este folosit pentru a preveni răul de mişcare.
 |
Conţine saponine, fitosteroli, flavonoide, lactone, acid cafeic şi clorogenic, ulei volatil.
|
Este decongestiv, cicatrizant şi dezinfectant, eficient în adenomul de prostată, prostatită, infecţii urinare, litiază renală Unele tradiţii etnoiatrice îi atribuie efecte antitumorale, antidiabetice, diuretice şi sialagoge (stimulează salivaţia).
 |
Conţine substanţe amare cu structură secoiridoidică (gentiopicrozidă etc.), xantone polisubstituite, alcaloizi, fitosteroli, oligozide, acizi fenolici (acid gentizic), tanin, pectine, enzime.
|
Pe lângă gustul amar (dat de secoiridoide), are şi un gustul dulce imprimat de oligozide.
Fiind coleretică / colagogă, este folosită în hipotonia biliară.
Ca antipiretică, este utilă în viroze şi alte stări febrile; în plus, este antimalarică, antihelmintică.
Are acţiune stimulantă generală (în doze mici, prin compuşii cetonici; în doze mari însă poate avea acţiune inhibitoare). Este recomandată în stări de convalescenţă, astenie postvirală, sindrom de oboseală cronică, neurastenie, depresie; de asemenea, stimulează secreţiile digestive (gastrice, intestinale, biliare – datorită principiilor amare) – este stomahică, tonic–amară, eupeptică, fiind utilă în anorexie (stimulează pofta de mâncare) şi în stările de hipotonie/hiposecreţie gastrică.
 |
Conţine iridoide (catalpol ş.a.), flavonoide (scutelarină ş.a.), ulei volatil, taninuri.
|
Este utilă în stările de epuizare nervoasă – psihastenie.
Astringentă prin taninuri.
Este de folos pentru tulburările neurovegetative cu substrat psihic şi pentru tulburările somatoforme cu simptome respiratorii, digestive, cardiovasculare, genitale, urinare.
Este utilă în durerile de cap determinate de încordare; de asemenea, în nevralgii.
Prin iridoide, este amară şi antifebrilă, este utilă la pacienţii febrili, mai ales cu un fond psihic irascibil; ar putea avea şi efecte stomahice şi biliare, mai ales la persoanele iritabile, tensionate.
Stimulează funcţia renală – este diuretică; are efect emenagog.
Este recomandată în diferite tulburări psihice: isterie, anxietate.
Ca sedativă şi antispastică, este utilizată în afecţiunile neurologice cu manifestări convulsive (epilepsie etc.) şi în delirium tremens; reglează ritmul somn–veghe, fiind utilă celor cu insomnie – facilitează abandonarea tratamentului cu barbiturice şi tranchilizante; în exces, este toxică: poate provoca ameţeală, stupoare, confuzie şi fasciculaţii musculare; poate avea efect abortiv, fiind contraindicată la gravide.
 |
Conţine 0,3–1% ulei volatil (mono– şi sescviterpene, esteri, cetone, acizi liberi, metilbutenol), rezine, principii amare, taninuri, flavone, calcone, flavanone. Rezina conţine derivaţi preni–acil floroglucinolici: acid α– şi β–lupulinic (humulona şi respectiv lupulona) – răspunzători de gustul amar caracteristic şi care, prin conservare şi în timpul prelucrării se izomerizează generând o serie de derivaţi. Întrucât unii compuşi se pot pierde prin volatilizare (metilbutenol, derivaţii floroglucinolici) sau prin oxidare (derivaţii floroglucinolici), se recomandă păstrarea produsului în spaţii închise, ferite de lumină şi reînnoirea lui anuală.
|
Ca anafrodiziac, este recomandat în hiperexcitaţie sexuală, poluţii nocturne, priapism.
Sedativ şi hipnotic (prin metilbutenol), se foloseşte în anxietate, nevroze (mai ales nevroze sexuale), insomnie.
Ca tonic–amar, ameliorează digestia – este recomandat în dispepsia funcţională, anorexie. În plus, este şi antispastic.
Fiind diuretic (prin flavone), este folosit în afecţiuni renale şi articulare (gută).
Prin derivaţi floroglucinolici, este bactericid şi antiseptic, după unele surse, chiar tuberculostatic – se foloseşte intern în tuberculoză, iar extern pentru vaginită de diverse cauze, inclusiv tricomonazică.
 |
Seminţele conţin 2–3% alcaloizi harmanici (harman, harmină, harmalină, harmol, harmalol), alcaloizi chinazolinici simpli (vasicină, denumită şi peganină), alcaloizi chinazolinici dimeri (dipegină), flavonozide (glucozide ale acacetolului). Acţionează prin inhibarea MAO.
|
Este hipnotică, dar şi excitantă a SNC; în cantităţi suficiente are efect halucinogen.
Harmina se foloseşte în tratamentul bolii Parkinson şi în sechelele după encefalită.
Are efect analgezic.
Ca antispastică, se foloseşte în astm.
Este antibacteriană şi antihelmintică. Este recomandată în parazitoze şi în dermatoze.
Este diuretică, antidiabetică, ocitocică.
Utilizată în afecţiuni oculare.
În ţările de origine se utilizează drept condiment.
 |
Conţine antociani, substanţe nutritive (mai ales aminoacizi, substanţe minerale, mai puţin lipide), vitamina C.
|
Gustul acru ţine de conţinutul în vitamina C. Planta este folosită în tratamentul scorbutului, în avitaminoze, în stările de convalescenţă, în stările de inflamaţie cronică.
Este antifebrilă.
Are efect antiseptic / antibacterian; se foloseşte la purificarea apei de băut, pe lângă efectul dezinfectant, având şi capacitatea de a precipita impurităţile — cu unicul dezavantaj că pigmentul antocianic se extrage în apă şi îi imprimă o culoare roşiatică.
Are acţiune tonică digestivă.
Diuretică, stimulează funcţia aparatului urinar.
Antocianii au efecte antioxidante.
Antihipertensivă, este folosită în tratamentul hipertensiunii, având eficienţă comparabilă cu a captoprilului.
 |
Conţine ulei volatil: alcool diterpenici (sclareol), sescviterpenici şi monoterpenici, esteri monoterpenici (acetat de linalil, geranil, neril ş.a.), monoterpene, sescviterpene, cumarine, dar conţinut redus în cetone (cu potenţial neurotoxic, cum este ulei volatil de Salvia officinalis).
|
Deşi amară şi astringentă, are acţiune încălzitoare.
Planta este antispastică (prin esterii monoterpenici) şi anticonvulsivantă, uşor sedativă şi calmantă; este recomandată în astenia psihică.
Este utilizată în bronşită.
Ameliorează vărsăturile.
Este recomandată în gingivite, afte, amigdalite.
Stimulează digestia, fiind recomandată în anorexie.
Se foloseşte extern pentru corpi străini în ochi sau în piele (seminţele mucilaginoase), excoriaţii, plăgi, ulceraţii cutanate, dermite şi alte inflamaţii cutanate, micoze cutanate (fiind antifungică).
Acţiunea nervină cu nuanţă feminină a plantei se corelează cu efectele estrogen, emenagog, uterotonic, afrodiziac (sclareolul prezintă analogii structurale cu estradiolul), care o fac utilă în diverse condiţii secundare unei insuficienţe estrogenice (vaginită atrofică, infecţiile genitale, frigiditate, tulburări menstruale — amenoree, oligomenoree, premenopauză) şi o contraindică în mastoze, în neoplasm mamar şi în sarcină; deşi estrogenică, planta nu destinde peretele venos — dimpotrivă, este flebotonică, fiind utilizată în afecţiuni venoase: varice, hemoroizi.
Carminativă şi antispastică, este utilizată în balonare, colici digestive, mai ales în context de anxietate, nelinişte.
Hipocolesterolemiantă, probabil şi antiinflamatoare, antifebrilă, coleretică, este recomandată în dislipidemii, boli febrile, dischinezie biliară.
Este folosită în reumatism.
Este antiseptică şi antibacteriană faţă de Pseudomonas.
Este posibil să aibă şi un efect antidiabetic.
 |
Planta se aseamănă cu tătăneasa, atât din punct de vedere botanic, cât şi al compoziţiei: conţine alcaloizi (consolidină, cinoglosină), mucilagii, taninuri şi alantoină. De asemenea, rezine, săruri de potasiu şi de calciu.
|
Depurativă, diuretică şi sudorifică, are acţiune purificatoare.
Este antibiotică, cu efect demonstrat asupra stafilococilor şi enterobacteriilor; unele surse o consideră antitumorală datorită alantoinei.
Principala utilizare o constituie diareea infecţioasă (enterocolite, dizenterie).
Este utilă în infecţiile respiratorii, fiind valorificate efectele emolient (datorat mucilagiilor), expectorant şi antibiotic.
Este cicatrizantă prin alantoină şi prin taninuri. De aceea, este folosită în aplicaţii externe pentru stomatite, faringite, de asemenea, pentru afecţiuni cutanate: plăgi, furuncule.
 |
Nu am găsit informaţii despre compoziţia chimică a plantei.
|
Hrănitoare, este astringentă, dar are şi o nuanţă vag dulceagă în gust. I se atribuie acţiune tonică.
Rizomii au fost folosiţi în tratarea cancerului, determinând scăderea în dimensiuni a tumorii.
Frunzele ar avea efecte vulnerare, antiseptice şi cicatrizante, fiind utile, în aplicaţii externe, pentru hemoroizi, răni, arsuri, ba chiar pentru scoaterea bătăturilor şi creşterea părului.
Aplicate local sub formă de cataplasme, frunzele ar fi utile în caz de paralizii/pareze ale nervilor periferici.
 |
Conţine ulei volatil (predomină fie lactonele sescviterpenice, fie esterii), inulină, sescviterpene, derivaţi triterpenici, stigmasterol, cumarine, acizi polifenol–carboxilici (ODP–uri).
|
Gustul picant se asociază cu gustul amar şi cu o vag perceptibilă nuanţă de dulce.
Stimulează activitatea mentală; are acţiune tonică generală, în particular tonică digestivă, pulmonară şi chiar renală; stimulează toate funcţiile corpului, face sângele să circule mai rapid şi mai eficace.
Se foloseşte în enterocolite şi în parazitoze intestinale.
Colagogă – coleretică (prin ODP–uri), este utilă în diskineziile biliare hipotone.
Lactonele au şi proprietăţi hipotensive de tip colinergic.
Este utilă în afecţiunile respiratorii superioare: rinite, faringite, sinuzite.
Este mucolitică şi diuretică; armonizează secreţiile: le sporeşte când sunt deficitare, le reduce când sunt excesive (fie prin uscare, fie prin fluidizare şi mobilizare).
Ca antispastică, este folosită în colopatiile spastice.
Având efect depurativ incisiv, înlătură reziduurile şi acumulările nocive, curăţă de toxine, dezinfectează: este antibacteriană, inclusiv antituberculoasă şi fungistatică (prin lactonele sescviterpenice) la nivel, în primul rând, respirator şi digestiv, dar şi urinar; este antihelmintică prin alantolactona, posibil şi antivirală; susţine imunitatea; se foloseşte în tratamentul infecţiilor respiratorii, digestive şi urogenitale; eficienţa maximă o are sub formă de ulei volatil; este utilă în afecţiunile articulare (artroze, gută).
Este folosită în afecţiunile respiratorii inferioare (laringite, traheobronşite, bronşite etc.), mai ales cu secreţii excesive, stagnante, dar şi în astm şi în tusea de diverse cauze; i se atribuie acţiune tonică asupra parenchimului pulmonar, utilă în emfizem, tuberculoză.
Este recomandată în afecţiunile urogenitale: cistite, vaginite, leucoree.
Se foloseşte în tratamentul eczemelor, inclusiv al dermitelor alergice (pe care le poate şi provoca).
Ca stomahică, este utilă în hipotonia/hiposecreţia gastrică.
 |
Conţine saponozide triterpenice (hederasaponine), flavonozide (rutozid), poliine (falcarinol, falcarinonă etc.), acizi polifenolici (clorogenic, cafeic), steroli (între care substanţe estrogene), mici cantităţi de ulei volatil (germacren B, elemen),
β–caroten, α–tocoferoli, săruri minerale.
|
Expectorantă, antispastică şi antitusivă (datorită saponinelor), este utilizată în afecţiuni respiratorii: bronşite acute, bronşite cronice, astm bronşic, tuse convulsivă; unele surse îi atribuie şi efect febrifug.
Prin efectul detensionant şi antiinflamator sunt recomandate, în aplicaţii locale, pentru durerile reumatice şi pentru cefalee.
În afecţiunile cutanate sunt valorificate acţiunile cicatrizantă (plăgi, ulceraţii), antimicotică (inclusiv faţă de Candida albicans; este utilă în micoze cutanate), antiinflamatoare şi antipruriginoasă (eczeme, erupţii cutanate diverse).
Datorită saponinelor este antiinflamatoare, analgezică, cicatrizantă şi antispastică, fiind recomandată în suferinţe digestive: gastrice (ulcer), hepatice, biliare.
Unele surse menţionează efecte emenagoge.
Este recomandată în obezitate.
Frunzele de iederă dinamizează unul dintre aspectele favorabile ale focului: agresivitatea protectoare, constând în acţiunile (datorate tot saponinelor) antifungică, antibacteriană, antiparazitară faţă de Dicrocoelium (parazit hepatic), Entamoeba, Trichomonas, Leishmania; saponozidele din fructe au acţiune moluscicidă.
 |
Hidrocarburile monoterpenice sunt principalul constituent al uleiului volatil. Mai conţine glucide, acizi organici, pectine, biflavonoide, antociani, leucoantociani, taninuri, un principiu amar (juniperina), rezine, diterpene.
|
Acţiunea diuretică este utilă în retenţiile hidrosaline şi în afecţiunile reumatismale, mai ales degenerative: artroze. Este, în plus, sudorifică şi expectorantă.
Focul, în aspectul purificator, creşte capacitatea de apărare a organismului şi are efect dezinfectant — de aici, utilitatea în infecţii respiratorii (viroze, bronşite etc., contribuind benefic şi acţiunea expectorantă), digestive (enterocolite etc., se adaugă acţiunea de înteţire a focului digestiv), urinare (acţiunea bactericidă directă fiind potenţată de cea diuretică — efectul de spălare a căilor urinare este esenţial în infecţiile urinare).
Este utilizat în diversele tulburări neurovegetative cu substrat psihic.
Asemenea majorităţii remediilor folosite în fitoterapie, ienupărul (mai ales prin compuşii volatili) acţionează reglator (nu amplifică şi nici nu scade fără măsură); ca atare, când focul este excesiv, îl poate atenua — este antiinflamator şi analgezic (benefic în durerile inflamatoare), fiind folosit în inflamaţiile respiratorii, digestive, urinare, dar şi articulare şi cutanate (unde intervine şi efectul antipruriginos); este considerat antilitiazic biliar şi antilitiazic urinar.
Uleiul volatil declanşează energiile eterului şi echilibrează focul, ceea ce se reflectă în stimularea funcţiilor digestive, ienupărul fiind util pacienţilor cu anorexie, hipotonie/hiposecreţie gastrică (stomahic), disfuncţie pancreatică, insuficienţă hepatică, diverse forme de dispepsie, balonări, colopatii funcţionale (antispastic şi carminativ — elimină aerul excesiv) etc.
 |
Conţine ulei volatil (în care predomină cetonele monoterpenice — izopinocamfonă şi pinocamfonă — şi oxizii monoterpenici — linalol–oxid —), flavonozide, chalcone, antocianozide, taninuri, triterpene pentaciclice (acid ursolic şi oleanolic), β–sitosterol, principii amare (marubina), acid rosmarinic.
|
Mucolitic (prin cetone monoterpenice), expectorant (prin linalol–oxid), bronhodilatator (prin marubină), este eficient în afecţiunile respiratorii, inclusiv în astmul bronşic. De asemenea, viroze, rinite, faringite, laringite, traheobronşite.
Diuretic (prin flavonoide şi triterpene), sudorific, este utilizat în stările de retenţie hidrosalină (edeme etc.).
Antiinflamator (prin triterpene), antiseptic şi cicatrizant (prin uleiul volatil, flavonozide şi tanin),este folosit pentru leziuni cutanate de cauză traumatică (răni superficiale), virală, inflamatoare.
Fiind carminativ şi antispastic digestiv (prin uleiul volatil), este util în tulburări colonice funcţionale: balonări, colici.
În plus, are efect antilitiazic biliar prin pinenul şi pinocamfenul din uleiul volatil.
Are şi acţiune stimulantă.
Este recomandat în anorexie.
Este antiviral faţă de virusul herpetic şi fungicid prin uleiul volatil.
Hipotensiv (prin marubină), este util în hipertensiunea arterială.
